Ziua Iei 2017 la Antwerpen

Comunitatea românească din orașul belgian Antwerpen s-a alăturat miilor de români de pe toate meridianele care au sărbătorit și anul acesta Ziua Internațională a Iei, sâmbătă 24 iunie 2017. Câteva zeci de persoane au venit, sâmbătă seara, în Gara Centrală, unul dintre locurile emblematice ale orașului, pentru a celebra frumusețea portului popular tradițional românesc.

„Sigur că ne-am alăturat bucuroși acestui demers, cu atât mai mult cu cât ia și veșmântul tradițional românesc, în general, sunt mult mai mult decât simple piese vestimentare, fie ele și unele foarte frumoase. Ia a devenit un veritabil simbol al lumii tradiționale românești, al unui anumit fel de raportare la viață, oameni și lucruri, al unui anumit set de valori întrupate în concretul ethosului tradițional românesc. Or toate acestea sunt realități prea puțin cunoscute publicului occidental, care rămâne - cu notabile excepții, drept este! - cu o imagine tributară unei prese ce tinde să dea prioritate senzaționalului și isprăvilor nu tocmai onorabile ale românilor. În plus, nouă, creștinilor, ia de amintește de cămașa baptismală, cu care ne-am îmbrăcat fiecare în ziua când ne-am angajat la o viață curată, împodobită de virtuți, precum ia e împodobită cu diferitele modele de broderie,” a spus părintele George Vâlcu, preotul Parohiei Ortodoxe Române Nașterea Maicii Domnului, din Antwerpen.

Acesta este al patrulea an când românii din nordul Belgiei marchează astfel Ziua Internațională a Iei, evenimentul atrăgând deja și participanți din țările vecine, precum Olanda ori Germania.

„Inițiativa a aparținut unei membre a comunității românești din oraș, Bianca Stoicheci, și a rezonat în timp în inimile multor români din această zonă. Acum sperăm ca anul următor să ne putem aduna încă și mai mulți și să oferim acestei zile o mai mare amploare, dat fiind că va fi deja ediția nr. 5 și ne vom afla și în anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire”, a adăugat Pr. George Vâlcu.

Actualités

Programme des évêques de la MOREOM pour Dimanche 19 novembre 2017

Célébration de la Divine Liturgie dans le 26ème Dimanche après la Pentecôte (Parabole du riche insensé)

» lire la suite

Programme des évêques de la MOREOM pour Dimanche 12 novembre 2017

Célébration de la Divine Liturgie dans le 25ème Dimanche après la Pentecôte (Parabole du bon Samaritain)

» lire la suite

Programme des évêques de la MOREOM pour Mercredi 08 novembre 2017

Synaxe des Archistratèges Michel, Gabriel et Raphaël

» lire la suite

Programme des évêques de la MOREOM pour Dimanche 05 novembre 2017

Célébration de la Divine Liturgie dans le 22ème Dimanche après la Pentecôte (Le mauvais riche et le pauvre Lazare)

» lire la suite

Les Journées de la Cathédrale, Paris, 4-5 novembre 2017

Programme détaillé des Journées de la Cathédrale, Paris, 4-5 novembre 2017.

» lire la suite

Programme des évêques de la MOREOM pour Dimanche 29 octobre 2017

Célébration de la Divine Liturgie dans le 24ème Dimanche après la Pentecôte (Résurrection de la fille de Jaïre)

» lire la suite