2014-03-27 Sinaxa monahilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale

Joi, 27 martie, mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Limours a găzduit sinaxa monahilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale. Invitat a fost Părintele Arhimandrit Zaharia de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Anglia.

La întâlnirea mediată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și de Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul au participat monahi și monahii de la mănăstirile din Arhiepiscopie, precum și un grup de maici de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Bussy-en-Othe.

Ziua a început cu Liturghia Darurilor, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, după care a urmat prima cuvântare a Părintelui Zaharia, care a vorbit despre Nevoință și monahism în teologia părintelui Sofronie, împărtășind din experiența trăită alături de Părintele Sofronie.

După-amiază a avut loc cea de-a doua conferință, intitulată ”Opriți-vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu”(Ps. 45, 10), urmată de întrebări, la care Părintele Zaharia a răspuns cu multă dragoste și discernământ.

Întâlnirea s-a terminat în jurul orelor 17. Toți cei prezenți și-au exprimat dorința ca aceste întâlniri să poată avea loc mai des, ele fiind un moment de comuniune, comunicare și îmbogățire, atât la nivel duhovnicesc, cât și inter-uman.

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 17 octombrie 2021

Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic; Pilda Semănătorului; Rugăciunea lui Iisus)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 10 octombrie 2021

Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 03 octombrie 2021

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte- Iubirea vrăjmașilor)

» citeste in continuare

Binecuvântare la început de an universitar

Mesaj de binecuvântare tuturor studenților şi profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar la începutul noului an universitar 2021-2022.

» citeste in continuare

Prezentare carte Evagre le Pontique et Saint Jean Cassien

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 12 septembrie 2021

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

» citeste in continuare