2012 05 16-20 Din dragoste pentru frumos VIDEO

S-a încheiat ce-a de-a doua ediție a festivalului "Din dragoste pentru frumos" (16 - 20 mai 2012) care s-a desfășurat la Paris în Franța, sub auspiciile Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională, cu sprijinul I.C.R. Un festival în care arta, cultura și spiritualitatea creștină au reușit să redimensioneze și să readucă în actualitate valorile autentice care ne hrănesc și ne îmbogățesc trecerea noastră prin această lume.

Pentru toți aceia care au participat la manifestări, români sau francezi, ortodocși sau nu, redescoperirea frumosului, sub toate aspectele a deschis orizontul unui demers necesar al Bisericii în care reîncreștinarea, în sensul descoperitor al revelației dumnezeiești, devine, astfel, posibilă.

TVR/ Universul Credinței/ 27.05.2012/ Editor imagine: Bogdan Pîrlea/ Imaginea: Ion Cristodulo/ Redactor: Rafael Udriște

Invitați: I.P.S. Iosif, mitropolitul ortodox român pentru Europa occidentală și meridională; P.S. Igantie, episcop-vicar al episcopiei ortodoxe române pentru Spania și Portugalia; Grigore Leșe; prof. dr. Pavel Chirilă, fundația Sf. Irina; Costion Nicolescu, cercetător M.Ț.R.; Constantin Flondor, gruparea "Prolog"; pr. Iulian Nistea, biserica Sf. Arhangheli, Paris; Constantin Cioc, pictor; pr. Emilian Marinescu, consilier cultural al Mitropoliei ortodoxe române pentru Europa occidentală și meridională; Alexandra Marinescu Sav, profesor de artă aplicată și decorator.

http://www.mitropolia.eu/ro/stiri/384/16-20-mai-2012--de-dragul-frumosului-%28festival-editia-ii%29.htm

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 16 septembrie 2018

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Vineri 14 septembrie 2018

Înălțarea Sfintei Cruci (Post)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 09 septembrie 2018

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Sâmbătă 08 septembrie 2018

(†) Nașterea Maicii Domnului

» citeste in continuare

Comunicat de presa

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2018-2019: Educația – lumină pentru viață şi bucurie de Centenar

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 02 septembrie 2018

Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat)

» citeste in continuare