Episcopul ATANASIE

  

Preasfințitul Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău, Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen și Ala Rusnac. Din data de 12 octombrie 2010 deține cetățenia Română.

Studii:

2000 – 2005 – INSA Lyon, Franța (Institut National des Sciences Appliqués de Lyon). A obținut diploma de Inginer cu grad de Master, Specialitatea – Telecomunicații și Rețele.

2002 – Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon.

07/2004 – 01/2005 – Stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franța).

2006 – 2010 a urmat cursurile Facultății  de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris. A obținut licența în teologie pastorală în anul 2010.

2010 – 2012 a urmat cursurile unui Master în Teologie Practică (Drept Canonic), la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” – Sibiu. Lucrarea de Master – „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia”.

Din 02/2011 până în prezent a îndeplinit funcția de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Preasfințitul Atanasie de Bogdania a fost ales arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei în şedinţa Sfântului Sinod din 15 februarie 2018. Hirotonia a avut loc marți 01 mai 2018 la Centrul Eparhial din Roma.

Ca Arhiereu vicar, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

  

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 11 noiembrie 2018

Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

» citeste in continuare

Sarbatoarea Catedralei, Paris, 10-11 noiembrie 2018

Programul sarbatorii Catedralei mitropolitane Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail din Paris, 10-11 noiembrie 2018

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Joi 08 noiembrie 2018

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 04 noiembrie 2018

Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Sâmbătă 03 noiembrie 2018

Sf. Sf. Mc. Achepsima, Iosif pr. și Aitala diac.

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 28 octombrie 2018

Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

» citeste in continuare