Comunicat

Cazul Barbu

Comunicat

 

Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale, din a cărei jurisdicţie bisericească fac parte comunitățile ortodoxe române din  Regatul Unit al Marii Britanii, îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul cu privire la decizia autorităţilor britanice în urma căreia cei doi copii naturali ai familiei Florin Barbu- Claudia Racolta – Andy (5 ani) şi Diana (8 ani) – au fost preluaţi din mediul familiei lor naturale şi încredinţaţi spre adopţie unui cuplu de orientare homosexuală, împotriva voinţei părinţilor.

În ciuda demersurilor concrete ale instituţiilor statului român (Ministerul Afacerilor Externe, Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie)  de a repatria copiii, care sunt cetăţeni români, dar şi a intenţiei rudelor familiei Florin Barbu-Claudia Racolta – bunicul matern şi sora dlui Florin Barbu – de a-i lua în grijă şi de a-i creşte pe cei doi minori, serviciile sociale din London Borough of Haringey (Social Services Haringey, Central Family Court) au considerat ca nefiind sustenabile argumentele invocate în favoarea întoarcerii copiilor în mediul familiei naturale.

Astfel, în urma deciziei din 20 iunie 2016, cei doi copii au fost încredinţaţi spre adopţie unui cuplu de orientare homosexuală, ignorându-se articolul 2 din Protocolul adiţional al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale care stipulează: „Statul, în exercitarea funcţiilor pe care le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice”.

Dată fiind această decizie, Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale reafirmă şi continuă să îşi manifeste solidaritatea faţă de cazul familiei Florin Barbu- Claudia Racolta, prin susţinere spirituală şi materială, concretizată prin implicarea efectivă a  mai multor parohii ortodoxe din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Spania, cât şi a tinerilor Asociaţiei Nepsis a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale.

 

5 Iulie 2016

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 21 octombrie 2018

Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

» citeste in continuare

Festivalul "Din Dragoste pentru Frumos", ediția a VIII-a, 19-21 octombrie 2018

Programul Festivalului "Din Dragoste pentru Frumos", ediția a VIII-a, 19-21 octombrie 2018, Paris si Limours.

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 14 octombrie 2018

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași; Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic; Pilda Semănătorului; Rugăciunea lui Iisus)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 07 octombrie 2018

Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

» citeste in continuare

Referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018

Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!

» citeste in continuare

Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!

Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018

» citeste in continuare