Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului din anul 2017

Privind însemnătatea Anului omagial al Sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și a anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al Apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului, în cuprinsul Patriarhiei Române

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, pace si bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Continuând tradiţia frumoasă a omagierii unor lucrări semnificative pentru viaţa şi activitatea Bisericii, precum şi a comemorării unor personalităţi impor­tante care s-au remarcat în istoria bimilenară a Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor si pictorilor bisericeşti", respectiv „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului".

 După cum Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinţii Săi, tot aşa iconografia ortodoxă arată, prin imagini şi culori, aceeaşi lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinţii Săi. Pentru Ortodoxie, icoana şi pictura bisericească sunt o artă proprie şi specifică Bisericii. Din acest motiv, Biserica, prin lucrarea pictorilor bisericeşti consacraţi sau recunoscuţi de ea, îndeamnă neîncetat la mărturisirea dreptei credinţe si propovăduire, la rugăciuune, la viaţă sfântă si la căutarea frumuseţii slavei lui Dumnezeu din Împărăţia cerurilor.

De fapt, icoanele şi pictura bisericii sunt veşmântul vizual al spaţiului liturgic, sunt parte a vieţii liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcaşe- lor de cult, în case, în şcoli sau alte instituţii prelungesc prezenţa harică a lui Hristos din Biserică în societate şi stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului" şi casa omului. Fiecare sfântă icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii smerite şi preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt", Cel răs­tignit, înviat şi înălţat întru slavă, iubire prezentă în El şi în Sfinţii Lui. De aceea, zugravii de icoane şi de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească şi artistică, această taină a luminii, păcii şi bucuriei pascale ale lui Hristos dăruite sfinţilor.

Pictorii bisericeşti nu sunt simpli artişti sau meşteşugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestraţi cu mai mult sau mai puţin talent. Spre deosebire de creaţiile de artă plastică generală, pictura bisericească este expresie a credinţei eclesiale si componentă a vieţii liturgice ortodoxe, purtătoarea unui mesaj teologic profund, conservat prin anumite rigori canonice referitoare la tematică şi compoziţie. Pictura bisericească trebuie să exprime cu prioritate, într-un mod artistic eclesial consa­crat, conţinutul teologic al credinţei creştine ortodoxe universale.

Întrucât pictorii bisericeşti sunt vestitori ai luminii, ai păcii, ai bucuriei şi ai slavei Împărăţiei Cerurilor, Biserica se îngrijeşte cu responsabilitate de formarea, pro­movarea si confirmarea iconarilor şi pictorilor bisericeşti, ca misionari ai drep­tei credinţe şi ai frumuseţii cereşti netrecătoare. Ţinând seama de amploarea, diversitatea şi influenţa deosebită a picturii bisericeşti în viaţa Bisericii, Patriarhia Română este preocupată în prezent de promovarea iconografiei bisericeşti autentice, deoarece în cultul ortodox imaginea liturgică exprimă conţinutul credinţei.

Un monah evlavios şi un talentat iconar şi pictor de biserici a fost şi Cuviosul Pafnutie - Pârvu Zugravul (1657-1735), recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine şi brâncoveneşti, întemeietor şi dascăl al unei şcoli de iconografie bizantină cu specific naţional în Bucureşti şi apreciat ca mare trăitor al rugăciunii. Deoarece acest zugrav de biserici picta fără să vorbeas­că şi fără să mănânce, adică în post şi rugăciune, el a primit supranumele de ,„Mutul". Dacă spunea vreun cuvânt când picta, întrerupea lucrul în ziua respectivă. În acest mod, a făcut mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind mai mult har pentru a spori smerenia sa şi pricepere pentru lucrarea iconografiei. Ţinând seama de viaţa sfântă şi de lucrarea lui ca pictor de biserici, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Cuviosul Pafnutie în rândul Sfinţilor, în anul 2017, an închinat iconarilor şi pictorilor bisericeşti, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august. El este, astfel, primul iconar ortodox român trecut în rândul sfinţilor.

Dată fiind importanţa icoanelor şi picturii bisericeşti, în cadrul Patriarhiei Române se acordă o atenţie deosebită patrimoniului religios, în general, şi picturii biseri­ceşti, în special. Pictura multor biserici şi mănăstiri a fost restaurată ori se află în proces de restaurare. De asemenea, au fost înfiinţate numeroase muzee de artă bisericească, îndeosebi în cadrul comunităţilor monahale. În acelaşi timp, prin educaţia religioasă din şcolile publice, prin programele didactice din seminariile teologice (în cadrul cărora există şi specializarea Patrimoniu cultural) şi din facul­tăţile de teologie ortodoxă (specializarea Artă Sacră) se acordă o atenţie deosebită pictării sfintelor icoane şi sunt formaţi viitorii pictori de lăcaşuri sfinte şi res­tauratori de pictură bisericească.

Între proiectele dedicate Artei Sacre, care s-au derulat în acest an, menţionăm Concursul Naţional Icoana ortodoxă - lumina credinţei (care a ajuns la cea de-a VI-a ediţie), proiect care a reunit 64 de pictori iconari adulţi, în cele 4 secţiuni ale sale, precum şi Concursul Naţional de Creaţie Icoana şi Şcoala mărturisirii, la care au participat peste 25.000 de copii şi tineri activi în programul naţional „Hristos împărtăşit copiilor". Astfel de proiecte au avut scopul de a evidenţia şi folosul catehetic sau didactic al sfintelor icoane, pe lângă scopul lor cultic sau liturgic.

Dreptmăritori creştini,

Tot în anul 2017, comemorăm şi pe apărătorii şi mărturisitorii Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste. Această comemorare este, în primul rând, o datorie morală faţă de înaintaşii noştri, care, în vremuri ostile Bisericii şi religiei în gene­ral, au mărturisit credinţa lor în Hristos Cel răstignit şi înviat, chiar cu preţul pier­derii libertăţii şi al vieţii.

Evocăm, îndeosebi, curajul, înţelepciunea şi lucrarea misionară a Patriarhului Justinian Marina, care a păstorit Biserica Ortodoxă în timpul pri­goanei comuniste. În anul 2017 se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a acestui vrednic şi harnic păstor al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948-1977.

Cu mult curaj, echilibru, diplomaţie şi tenacitate, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist. S-a opus cu dârzenie abuzurilor şi ingerinţelor statului în viaţa Bisericii, precum şi încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituţie tolerată şi în acelaşi timp total controlată, redusă la un rol nesemnificativ în societate. Astfel, Patriarhul Justinian a asigurat continuitatea instituţiei Bisericii şi a lucrării sale liturgice şi pastorale, pentru ca această Biserică să slujească permanent un popor creştin, dar oprimat de un regim comunist ateu.

În pofida regimului politic ostil din România, în timpul arhipăstoririi Patriarhului Justinian Marina, Biserica Ortodoxă Română a continuat activităţile administrativ-liturgice, pastoral-misionare şi administrative, susţinute prin adop­tarea unui nou Statut pentru organizarea si funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române si a regulamentelor sale de aplicare, reorganizarea învăţământului teologic si reorganizarea sau înfiinţarea unor instituţii misionare, culturale sau sociale (Atelierele Patriarhiei Române, Tipografia si Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Biblioteca Sfântului Sinod, Casa de Pensii si Ajutor a personalului Bisericii Ortodoxe Române etc.).

Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din iniţiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a mai mul­tor ierarhi, cuvioşi, martiri şi mărturisitori români şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se păstrează în ţara noastră (1950 şi 1955).

În plan administrativ-edilitar, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian, au fost construite şi mai ales restaurate multe biserici şi mănăstiri. A acordat o atenţie deosebită aşezămintelor monahale şi parohiilor din Arhiepiscopia Bucurestilor, eparhia pe care a păstorit-o. Astăzi, el este cinstit între ctitorii-restaura- tori ai mănăstirilor Antim si Radu Vodă din Bucureşti, ai mănăstirilor Ghighiu, Ciorogârla, Pasărea, Plumbuita, Zamfira si Schitul Maicilor, ctitor al Schiturilor Techirghiol, Dragoslavele, Cricov - Jercălăi, ctitor-restaurator al unor importante edificii eclesiastice bucurestene (Catedrala Patriarhală, Paraclisul Resedinţei Patriarhale, Palatul Sinodal, ^bisericile Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Elefterie Nou, Casin şi Domniţa Bălasa). În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă (liturgică), dar si asezăminte sociale pentru preoţi bătrâni si singuri.

În plan pastoral-misionar, Patriarhul Justinian a susţinut şi a încurajat cle­ricii din parohii să intensifice activităţile pastorale, îndemnându-i să urmeze cursuri de formare pastorală pentru a menţine vie şi lucrătoare credinţa credin­cioşilor confruntaţi cu propaganda ateistă a noii puteri politice.

Totodată, Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor cleru­lui şi a intervenit în favoarea clericilor arestaţi, de cele mai multe ori „vinovaţi" numai pentru a fi împărtăşit alte valori decât cele ale ateismului materialist, el cerând eliberarea preoţilor aflaţi în închisori sau angajând în cadrul Bisericii pe cei eliberaţi, fapt care a provocat nemulţumirea organelor Securităţii. A încer­cat să oprească agresiunile puterii totalitare la adresa monahismului ortodox, acesta fiind un bastion al luptei spirituale împotriva comunismului. Astfel, el a înfiinţat în incinta mănăstirilor ateliere meşteşugăreşti, atât pentru subzistenţa aces­tora, cât si pentru a împiedica alungarea monahilor din mănăstiri pe conside­rentul inutilităţii sociale a acestora.

Patriarhul s-a opus cu vehemenţă proiectului de „reformă" a mănăstirilor iniţiat de statul comunist, obligând regimul politic să-şi asume singur responsabilitatea pentru nocivul Decret 410 (28 oct. 1959), care a dat o grea lovitură vieţii monahale prin desfiinţarea multor mănăstiri şi schituri şi reducerea semnificativă a numărului monahilor şi monahiilor în cele lăsate să funcţioneze.

A sprijinit comunităţile ortodoxe române din afara graniţelor României, inclusiv Aşezământul românesc de la Ierusalim şi Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, trimiţându-le cărţi, veşminte şi obiecte de cult, precum şi materiale de construcţii sau sume de bani.

În plan cultural-educaţional, după interzicerea educaţiei religioase în şcolile de stat şi naţionalizarea şcolilor confesionale, a hotărât desfăşurarea unui pro­gram catehetic (oct. 1950). De asemenea, Patriarhul Justinian a fost preocupat de cresterea calităţii învăţământului teologic, prin recrutarea unui corp profesoral de mare valoare, incluzând clerici şi teologi, foşti deţinuţi politici, precum şi intelectuali mireni „indezirabili" pentru regimul comunist.

În timpul Patriarhului Justinian au fost tipărite numeroase cărţi religioase, inclusiv două ediţii sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), si au apărut mai multe publicaţii teologice centrale si eparhiale, apreciate în întreg spaţiul ortodox.

Pe durata patriarhatului său, Biserica Ortodoxă Română a avut bune relaţii cu celelalte Biserici Ortodoxe, dar si cu unele comunităţi creştine din ţară și străinătate. Patriarhul Justinian a întreprins vizite frăţeşti în Bisericile Ortodoxe surori din Rusia, Bulgaria, Grecia, Israel (Ierusalim), Serbia etc., dar şi vizite prieteneşti în Marea Britanie, Belgia, Germania şi Austria, a sprijinit dialogul intercreştin prin participarea Bisericii Ortodoxe Române în diferite organisme intercreştine şi internaţionale.

Între chipurile luminoase ale perioadei în care a păstorit Patriarhul Justinian, se numără ierarhi, profesori de teologie, studenţi, monahi, intelectuali crestini, dar mai ales cei peste 2000 de preoţi ortodocsi care au fost arestaţi si anchetaţi, aruncaţi în închisori sau trimisi la muncă forţată si de exterminare la canalul Dunăre - Marea Neagră, câţiva chiar deportaţi în Siberia, consideraţi periculoşi pentru noul regim politic de stat. Credinţa lor puternică şi curajul de a-L mărtu­risi pe Hristos prin suferinţă au exprimat rezistenţa activă sau jertfelnică a Bisericii, alături de rezistenţa ei liturgică prin propovăduirea credinţei şi săvârşirea Sfintelor Taine şi a ierurgiilor. A fost o luptă de apărare faţă de ateismul militant şi agresiv, dusă dincolo de unele discursuri convenţionale şi compromisuri „oficiale" de „coexistenţă paşnică". În multe din celulele închisorilor comuniste au fost oferite adesea învăţături şi sfaturi duhovniceşti de către mari teologi şi duhovnici, pre­cum Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuş si mulţi alţii. Suferinţele multor intelectuali aruncaţi în închisorile de la Aiud, Gherla, Sighet, Piteşti ş.a. sau în lagărele de muncă de la Canal sau Periprava au fost în foarte multe cazuri prilej de biruinţă a credinţei asupra necredin­ţei, de cunoaştere si iubire a lui Dumnezeu. Odioasa închisoare de copii şi tineri de la Târgşor şi închisoarea de femei de la Mislea au arătat şi mai intens atrocitatea şi dezumanizarea regimului comunist.

Răbdarea şi suferinţele apărătorilor Ortodoxiei şi ale mărturisitorilor din temniţele comuniste, lupta şi dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici şi curajoşi, toate acestea sunt dovezi ale credinţei şi ale jertfelniciei poporului român, pe care tre­buie să le cunoaştem şi să le păstrăm permanent în memoria noastră. De ce? Pentru că exemplul vieţii lor plină de fapte de evlavie si fapte jertfelnice este un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi, iar

comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim mărturisitori ai credinţei ortodoxe, ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită şi milostivă, precum si fapte demne de mărturisire a cre­dinţei crestine astăzi.

Iubiţi credincioşi,

Postui Naşterii Domnului este o perioadă de înnoire duhovnicească, de împărtăşi­re mai deasă cu Sfânta Euharistie şi de înmulţire a faptelor iubirii milostive.

În societatea contemporană, aflată într-o profundă criză spirituală şi morală, individualismul egoist şi insensibilitatea la suferinţele oamenilor subminează iubirea din familie şi din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflaţi în dificultate şi pro­duc multă înstrăinare şi întristare între oameni. În faţa acestor provocări, trebuie să-i creştem pe copiii ţării în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi să-i ajutăm pe tineri să descopere frumuseţile credinţei şi ale iubirii creştine, să fie harnici şi darnici, aşa cum sfinţii din icoane ne oferă pilda lor. Darul libertăţii trebuie orien­tat spre sporirea în credinţă şi săvârşirea faptelor bune, spre milostenie sau gene­rozitate, urmând îndemnul adresat de Mântuitorul Iisus Hristos: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru Ceresc este milostiv!" (Luca 6, 36).

Fiecare perioadă de post este prilej de pocăinţă şi de întărire duhovnicească în rugăciune şi fapte bune. Postul Crăciunului este, îndeosebi, o şcoală a milos­teniei în care învăţăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătăţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea şi naşterea Fiului Său ca Om în lume. În această perioadă a Postului Naşterii Domnului suntem chemaţi să unim rugăciunea smerită şi pocăinţa sinceră cu iubirea milostivă, arătând milostenie spirituală şi materială faţă de oamenii aflaţi în nevoi. Milostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul aflat în necaz, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat sau deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la un om vârstnic sau neajutorat, precum şi alte fapte asemă­nătoare. Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lip­siţi de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci si altele ase­menea. În multe şi diferite forme putem arăta iubire milostivă faţă de semenii noştri, care au nevoie de ajutorul nostru.

În mâna întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna întinsă a lui Hristos către noi. În chip tainic şi duhovnicesc, mâna săracului care cere nouă ajutor se întâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflaţi în nevoie.

Prin urmare, şi în acest an, vă adresăm îndemnul părintesc de a organiza la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimen­te, haine şi medicamente pentru a fi apoi dăruite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi în nevoi, mai ales familiilor modeste cu mulţi copii si persoanelor sărace.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia şi să vă bine- cuvinteze pe toţi cu iubirea Sa milostivă şi cu darurile Sale sfinte, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „Slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu" (2 Corinteni 9, 12).

Cu părintească dragoste vă binecuvântăm şi vă dorim sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, rugându-ne totodată ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dra­gostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!

 

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

 + D A N I E L

Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

și membrii Sfântului Sinod

Descarcă Pastorala în format pdf aici

20 Noiembrie 2017

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 10 decembrie 2017

Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Miercuri 06 decembrie 2017

Sf. Ierarh Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 03 decembrie 2017

Duminica a 31-a după Rusalii (a Vindecării orbului din Ierihon)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Joi 30 noiembrie 2017

†) Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat – ocrotitorul României

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 26 noiembrie 2017

Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Sâmbătă 25 noiembrie 2017

Odovania Praznicului Intrării în Templu a Maicii Domnului; Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie

» citeste in continuare