Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris și-a sărbătorit ocrotitorii


Catedrala închinată „Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Cartierul Latin al Parisului și-a sărbătorit în perioada 8-10 noiembrie ocrotitorii. Manifestările culturale din aceste zile au fost dedicate personalitatii mitropolitului Visarion Puiu (1879 – 1964), cel care în septembrie 1949 a înființat Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale. Totodată, în zilele de 6-7 noiembrie a avut loc și ședința Sinodului mitropolitan al episcopilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, la care au luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord și Preasfințitul Ioan Casian al Canadei. Dată fiind tema care preocupă o mare parte a Bisericii astăzi, în prima zi PC Pr. Prof. Patriciu Vlaicu a vorbit ierarhilor despre procedurile de recunoaștere a autonomiei și a autocefaliei în Biserica Ortodoxă. În cea de a doua zi au fost luate în discuție o serie de probleme pastorale cu care se confruntă comunitățile de români din ce în ce mai numeroase din vestul Europei, dar și din America. Au fost căutate soluții la aceste probleme având în vedere că anul 2020 va fi în Patriarhia Română Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.

Programul liturgic a debutat vineri, 8 noiembrie, cu Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre lucrarea tainică a îngerilor în viața noastră, ei fiind mediatori între noi și Domnul pe acest pământ, îngerii reprezentând, în cel mai curat mod, bunătatea și chipul milostiv al lui Dumnezeu. „Îngerii lui Dumnezeu sunt cei care veghează asupra noastră și poartă, dimpreună cu noi, lupta împotriva demonilor. Îngerii cei buni ne sunt trimiși ca să ne călăuzească și să ne apere de defăimările și de ispitele cele rele, iar de măsura conlucrării noastre cu aceștia va veni și răsplata. Avem ca reper pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, unde Lazăr este purtat de îngerii Domnului în sânul lui Avraam”. În după-amiaza aceleiași zile a fost săvârșit acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Seara a fost vernisată expoziția de fotografii și documente, cea mai mare parte inedite, despre „Mitropolitul Visarion Puiu în exil” (drd. Adrian-Nicolae Petcu), iar apoi, sub genericul „Tinerii în dialog cu episcopul”, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a ținut o conferință despre „Dialogul sufletului cu Dumnezeu”.

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, împreună cu preoți și diaconi din regiunea pariziană, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, PS Ioan Casian le-a vorbit numeroșilor credincioși prezenți despre taina restaurării naturii noastre omenești prin taina primirii harului lui Dumnezeu, mijlocit noua de Întruparea și venirea Mântuitorului printre noi, prin care venire cerul ființei noastre nu mai este întunecat de lucrarea celui rău. La finalul slujbei a fost săvârșit un parastas pentru ctitorii și slujitorii catedralei, începând cu arhimandritul Iosafat Snagoveanul, cel care a organizat comunitatea românească aflată la Paris, formată în mare parte din tineri și studenți, în preajma revoluției de la 1848.

În aceeași zi, după-amiaza, Părintele Florin-Aurel Țuscanu, președinte al asociației „Mitropolit Visarion Puiu” a punctat în conferința sa principalele evenimente din „Viața și opera Mitropolitului Visarion Puiu”. Au fost evocați cu predilecție anii în care Visarion Puiu a fost episcopul Hotinului (1923-1935), amintind și frumoasele cuvintele ale episcopului: „Cei 12 ani de păstorie în Episcopia Hotinului au trecut producându-mi multe bucurii sufleteşti, pe care numai bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii pusă în slujba sa în această latură de ţară fără teama vecinătăţii haosului şi primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste Nistru”. Adrian-Nicolae Petcu, Consilier superior la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a conferențiat despre „Mitropolitul Visarion Puiu la Paris” (1949-1950). În prelegerea sa dl. Adrian Petcu s-a bazat pe conținutul documentelor din arhiva Catedralei de la Paris, dar și a celor aflate la Mănăstirea Maguzzano (Italia) și la biblioteca din Fribourg.

Duminică, 10 noiembrie, ÎPS Mitropolit Iosif, al Europei Occidentale și Meridionale a slujit Sfânta Liturghie. În omilia sa părintele mitropolit le-a vorbit credincioșilor despre rolul sărbătorilor în viața creștinului, dar și despre învățăturile ce se desprind din periocopa evanghelică (Pilda Samarineanului milostiv). „Sărbătoarea este adevăratul moment al primenirii și învierii sufletului nostru. Sufletul se odihnește când se odihnește în Dumnezeu și când intră în casa Sa. Iar acolo sufletul primește harul și dragostea lui Dumnezeu”. Totodată Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși „să fim milostivi și să ne rugăm pentru toți oamenii pe care îi cunoaștem. Pentru că în orice stare am fi, bogați sau săraci, prin rugaciune putem să întindem o mână de ajutor aproapelui nostru, oricare ar fi el”.

Biserica închinată Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail (9 bis, rue Jean de Beauvais) a fost cumpărată de Regatul Romaniei în 1882. Reamenajată pentru a fi redata cultului ortodox, biserica a fost sfințită în 1892 de către episcopul Inochentie Ploieșteanul. Din 10 mai 2009 ea primește rangul de catedrală mitropolitană, odată cu revenirea ei în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Alexandru Ojică

  

 

 

 

 

13 Noiembrie 2019

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 28 noiembrie 2021

Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 21 noiembrie 2021

(†) Intrarea în Templu a Maicii Domnului. Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

» citeste in continuare

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2021, privind însemnătatea Anului omagial al pastorației românilor din afara României și a Anului comemorativ al celor adormiți

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din Patriarhia Română, Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări! Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în Domnul,

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 14 noiembrie 2021

Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 07 noiembrie 2021

Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Luni 01 noiembrie 2021

Sfinții doctori fără de arginți, Cosma și Damian din Asia

» citeste in continuare