O nouă biserică ortodoxă română, ridicată în Roquetas de Mar, Provincia Almeria din Spania


 O nouă biserică ortodoxă română (Roquetas de Mar, Spania)

O nouă biserică ortodoxă română, în Roquetas de Mar,Provincia Almeria din Spania, a fost ridicată în roşu, în aproape 100 de zile.

După ce în anul 2008 Parohia Ortodoxă Română Botezul Domului din Roquetas de Mar a primit din partea primariei un teren de 1339 mp în concesiune pentru o perioadă de 50 de ani, s-a procedat la întocmirea unui proiect realizat de către un arhitect spaniol. Definitivarea proiectului de execuţie a fost facută în urma consultărilor cu Episcopul locului, Preasfinţitul Părinte Timotei al Spaniei şi Portugaliei,care şi-a dat şi girul ca acesta să fie pus în practică.

La data de 6 Ianuarie 2009 de Boboteză şi de hramului bisericii, a fost pusă piatra de temelie a noului locaş de către Preasfinţitul Timotei, lucrările începând abia după mai bine de un an şi jumătate, din cauza lipsei fondurilor.

Biserica este o construcţie în formă de cruce,aşezată pe piloni de 25 m adâncime, are o turlă principală mare şi două turle mici. Lucrările  au fost executate de către o firmă spaniolă specializată, întreaga construcţie având un cost de 550.000 €, în această suma intrând execuţia finisată a construcţiei, precum şi iconostasul, clopotele, dotările necesare exercitării cultului.Toate lucrările au fost achitate până în prezent din banii obţinuti printr-un credit bancar de 200.000 €  a cărui rată lunară este suportată de către parohie, şi din donaţiile credincioşilor.

Dorim să mulţumim tuturor celor care au contribuit şi vor mai contribui pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect deosebit, una dintre cele dintâi biserici ortodoxe române construite în Regatul Spaniei.

Paroh, Pr. Emil - Ioan Somodean.
 

2 Aprilie 2011

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Marţi 21 noiembrie 2017

(†) Intrarea în Templu a Maicii Domnului

» citeste in continuare

Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului din anul 2017

Privind însemnătatea Anului omagial al Sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și a anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al Apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului, în cuprinsul Patriarhiei Române

» citeste in continuare

Apel sprijin Manastirea Namur

Apel pentru sprijin la renovarea bisericii mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” Namur, Belgia.

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 19 noiembrie 2017

Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 12 noiembrie 2017

Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Miercuri 08 noiembrie 2017

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

» citeste in continuare