29 aprilie 2012 - "Flori de primăvară” în parohia Întâmpinarea Domnului (Glasgow)


 "Flori de primăvară” în parohia Întâmpinarea Domnului  (Glasgow)

 29 aprilie 2012

Duminică, 29 aprilie, Biserica Ortodoxă Română din Glasgow, Întâmpinarea Domnului, cu sprijinul Biroului consular românesc din Edinburgh, a organizat sărbătoarea „Flori de primăvară”, la care au participat  în jur de 250 de persoane, enoriași și clerici, oficialități române și scoțiene, oameni de cultură și prieteni de pretutindeni ai comunității românești. Evenimentul central al manifestării l-a constituit slujba arhierească oficiată de Preasfințitul Ignatie, Arhiereu-Vicar, delegat al Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte părintele protopop Silviu-Petre Pufulete (Parohia „Sf. Gheorghe”, Londra), părintele Mihai-Răzvan Novacovschi (Parohia Sfântul Apostol Andrei din Birmingham), părintele Gabriel Hlade (Parohia Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana din Aberdeen), părintele Ioan-Claudiu Moldovan (Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bristol) și, desigur, gazdele evenimentului, părintele Marcel Oprișan (parohul bisericii românești din Glasgow) și părintele Ioan-Florin Florescu (cercetător științific și preot misionar în Scoția). Au fost prezenți, între alții, ES dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Regatul Unit, împreună cu soția sa, D-na Daniela Jinga, dr. John Rilley membru al stafului Parlamentului Scotian  dr. Mihai Delcea, șeful Biroului consular din Edinburgh, împreună cu soția sa, dna Silvia Delcea, criticul de artă Radu Varia, criticul și impresarul Richard Demarco, reverend Adah Younger (din partea Shettleston Old Parish Church), reverend Daniel Mănăstireanu (din partea Bishopton Paris Church) etc.

În cadrul Sfintei Liturghii, Presfințitul Ignatie a oficiat atât botezul micuței Anastasia, darul lui Dumnezeu pentru familia părintelui Oprișan în zilele luminate ale Sfintelor Paști, cât și hirotonia în diacon a teologului Andreas Andreopoulos (specialist în iconografie ortodoxă, lector la Universitatea Winchester). Întreita slujire a Tainelor (liturghie, botez și hirotonie) din această Duminică, numită Duminica Femeilor Mironosițe, vestitoarele învierii lui Hristos, a dat ocazia PS Ignatie de a rosti un impresionant cuvânt de învățătură despre vocația femeii în slujirea Bisericii, a familiei și a întregii societăți. Au mai luat cuvântul pr. protopop Silviu-Petre Pufulete și pr. Marcel Oprișan, care a adresat calde mulțumiri celor prezenți, în mod special susținătorilor și binefăcătorilor parohiei românești. Invitat să se adreseze adunării, ES D-l Ambasador Ion Jinga, desemnat recent “ambasadorul anului” de catre revista “Diplomat” din Londra, și-a mărturisit bucuria de a se afla pentru a șaptea oară în mijlocul „prietenilor români și scoțieni” din Glasgow, reamintind totodată eforturile pe care le întreprinde corpul diplomatic în sprijinul comunităților românești care locuiesc in Marea Britanie.

După Sfânta Liturghie, participanții au fost invitați în sala de festivități a bisericii, la o tradițională agapă și la un spectacol artistic oferit de copiii și tinerii din parohie, cu participarea extraordinară a grupului de „bagpipers” (cimpoieri) și a cercului de dans tradițional din parohia scoțiană Shettleston Old Parish Church. Tinerii artiști Paraschiva Florescu (pian) și George Tălmaciu (oboi) au încântat audiența cu piese din repertoriul clasic, trupa de copii coordonată de dna. profesoara Ana Maria Muntean, în cadrul școlii parohiale de duminică, a prezentat sceneta „Un pedagog de școală nouă” (după Ion Luca Caragiale), dl. Cătălin Horvat a interpretat o suită de cântece populare, acompaniat la clarinet de dl. Constantin Ailoae, iar corul parohiei, condus de părintele Marcel Oprișan, a interpretat un superb cântec popular transilvănean. Toți interpreții au fost îndelung aplaudați, bucurându-se de aprecierile publicului prezent.

Sărbătoarea parohiei românești din Glasgow s-a încheiat într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Oaspeții au adresat felicitări organizatorilor, iar invitații străini și-au mărturisit toată aprecierea pentru activitatea parohiei românești în metropola scoțiană.

4 Mai 2012

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 14 ianuarie 2018

Duminica a 29-a după Rusalii (a Vindecării celor zece leproși)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 07 ianuarie 2018

†) Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Duminica după Botezul Domnului (Începutul Propovăduirii Domnului)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Sâmbătă 06 ianuarie 2018

Botezul Domnului – Epifania

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Luni 01 ianuarie 2018

Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului; Sfântul Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 31 decembrie 2017

Duminica după Nașterea Domnului (a Dumnezeieștilor părinți David împăratul,Iosif logodnicul şi Iacov fratele Domnului) (Fuga în Egipt)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Miercuri 27 decembrie 2017

Sf. Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

» citeste in continuare