Comunicat de Presă al Patriarhiei Române

Sfântul Sinod susţine definirea în Constituţia României a familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

În zilele de 4 - 5 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

-    În contextul dezbaterilor publice din ultimul timp referitoare la proiectul de modificare a Constituţiei României, Sfântul Sinod susţine definirea în legea fundamentală a „familiei ca elementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării  societăţii, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii.
-    În urma analizei şi evaluării rezultatelor finale ale recensământului populaţiei României din anul 2011, Sfântul Sinod a aprobat un nou program pastoral-social  - metode şi mijloace de întărire a pastoraţiei la nivel local (eparhial), regional (mitropolitan) şi naţional.
   Biserica Ortodoxă Română va intensifica pastoraţia în rândul credincioşilor cu scopul conştientizării şi apărării instituţiei familiei naturale şi tradiţionale, pentru diminuarea numărului divorţurilor, a avorturilor, a violenţei domestice, a abandonului copiilor etc.
-    Eparhiile Patriarhiei Române vor susţine iniţiativa cetăţenească europeană Unul dintre noi, care are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană  a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii  fiecărei fiinţe umane de la concepţie.
-    Sfântul Sinod a luat act cu apreciere şi bucurie de multiplele activităţi ale eparhiilor din diaspora română, pentru păstrarea şi promovarea spiritualităţii româneşti.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

(sursa: basilica.ro)

Sedinta Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, 4-5 iulie 2013

6 Iulie 2013

Actualităţi

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 14 ianuarie 2018

Duminica a 29-a după Rusalii (a Vindecării celor zece leproși)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 07 ianuarie 2018

†) Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Duminica după Botezul Domnului (Începutul Propovăduirii Domnului)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Sâmbătă 06 ianuarie 2018

Botezul Domnului – Epifania

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Luni 01 ianuarie 2018

Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului; Sfântul Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 31 decembrie 2017

Duminica după Nașterea Domnului (a Dumnezeieștilor părinți David împăratul,Iosif logodnicul şi Iacov fratele Domnului) (Fuga în Egipt)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Miercuri 27 decembrie 2017

Sf. Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

» citeste in continuare