Episcopul TIMOTEI
Preasfințitul Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania și Portugalia, s-a născut la 12 aprilie 1975, în Satu-Mare, unde a studiat până la terminarea liceului.
În 1992 obține diploma de cântăreț bisericesc, iar între anii 1993-1997 urmrează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în 1997 cu lucrarea de licență „Validitatea hirotoniilor anglicane în contextul relațiilor dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Anglicană”;
La 24 martie 1998 este tuns în monahism la Mănăstirea Nicula, la 25 martie 1998 este hirotonit ierodiacon, iar la 14 iunie 1998 este hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Nicula.
Între octombrie 1998 și februarie 1999 urmează cursurile Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca.
În perioada martie 1999 - mai 1999 face un stagiu la Mănăstirea „Acoperamântul Maicii Domnului” (Franța), pentru ca între octombrie 1999 și ianuarie 2001 să fie preot duhovnic la această mănăstire.
Între octombrie 1999 și decembrie 2000 urmează cursurile de masterat ale Institutului de Teologie Ortodoxă Saint-Serge din Paris; la 1 decembrie 2000 obține titlul de Master în teologie ortodoxă în urma susținerii lucrării de masterat: „Simbolismul veșmintelor monahale la Sfinții Părinți (sec I-VI)”. Începând cu octombrie 2001 este doctorand la catedra de „Istoria Bisericească Universală” din cadrul „Facultății de Teologie Ortodoxă” din Cluj-Napoca. Tema tezei de doctorat este: „Ortodoxie și erezie în Biserica Primară”, sub îndrumarea PC Pr. Prof. Vasile Leb.
La 15 august 2000 este ridicat la rangul de protosinghel.
Între februarie 2001 și februaire 2002 este din nou preot slujitor la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Nicula; tot în această perioadă a îndeplinit ascultările de Secretar și Eclesiarh al mănăstirii.
În perioada februarie 2002 - aprilie 2004 este preot duhovnic la Mănăstirea "Nașterea Maicii Domnului” din Ciucea.
În aprilie 2004 este transferat în Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale, la Mănăstirea "Înălțarea Sfintei Cruci” din La Malvialle, Franța, unde este preot sujitor până în octombrie 2005.
Din noiembrie 2004 și până la alegerea sa întru episcop (aprilie 2008) este responsabil pentru parohia de la Toulouse, stareț la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” (Vilar, Franța), exarh al mănăstirilor și membru al Consiliului Mitropolitan.
Actualităţi
Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 11 octombrie 2026
Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic; Pilda Semănătorului; Rugăciunea lui Iisus)
Congresul MOREOM 2026
Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 04 octombrie 2026
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte- Iubirea vrăjmașilor)
Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 27 septembrie 2026
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 20 septembrie 2026
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)
