Din Dragoste pentru Frumos (Argument 2)

 "duhul umilit"

        În imaginarul nostru cultural, creaÈ›ia presupune o jertfă: autorul îÈ™i îndreaptă absolut toate eforturile È™i capacitățile sale pentru a împlini o operă, È™i pentru a-È™i atinge acest È›el, el se struneÈ™te pe sine È™i pe cei din jurul său în favoarea artei sale. ÎÈ™i limitează timpul acordat celor din jurul lui, devine obsedat de munca sa într-atât încât munca îl coordonează, îl animă din interior cu o forță extraordinară. Pentru ca să devină creator, opera trebuie să-l stăpânească. Cel care nu este bântuit de operă, se salvează pe sine rămânând un artizan. Concentrat pe opera sa, autorul nu are viață personală, pentru că el îÈ™i dă în mod voit viaÈ›a sa pentru ca opera să traiască. Adeseori, acestă jerftă singulară cere o alta: Manole îÈ™i zideÈ™te soÈ›ia pentru a-È™i zidi opera, o biserică. Forma românească a numelui Manole vine, spunea Pr. Stăniloae, de la Emanuel, numele cu care proorocul Isaia (7; 14; cf. Mt. 1, 23) anunță naÈ™terea Mântuitorului, È™i care se traduce "Cu noi este Dumnezeu". 

Care este sensul profund al acestei etimologii? Pr. Stăniloae îl explică spunând că „Emanuel sau Manole nu poate întemeia Biserica decât pe jertfa trupului Său, care în limba greacă e de genul feminin (sarx). Dar poporul român a generalizat această idee, cunoscând faptul că oricine îÅŸi dedică viaÅ£a unei mari opere pentru alÅ£ii, uită de grija celor apropiaÅ£i” (NaÅ£iune ÅŸi creÅŸtinism, p. 13). Transformându-se în jertfă pentru opera sa, creatorul transformă în jertfă tot ce atinge, pe el însuÈ™i È™i pe cei care sunt în proximitatea lui. Prin interpretarea sa, Pr. Stăniloae recuperează sensul duhovnicesc al jertfei creatorului care, din perioada romanticilor È™i până astăzi, se desacralizase È™i devenise un elogiu al artistului însuÈ™i. Acesta din urma avea È™i are statutul unui martir fără Dumnezeu, un martir care se jertfeÈ™te pe altarul artei, în numele È™i de dragul artei, dându-È™i viaÈ›a pentru a primi în schimb nemurirea prin operă. Iar garantul nemuririi artistului este numele lui: nici un artist nu se sacrifică pe sine alegând să rămână anonim. Nemurirea È™i anonimatul sunt, ar spune unii, contradictorii.

Ideile acestea din urma sunt astazi atât de răspândite, chiar dominante, încât ni se par normale. De ce? Pentru că noi nu putem concepe o operă fără să-i cunoaÈ™tem autorul. Autorul se identifică cu opera, È™i opera se identifică cu autorul, jertfa de sine fiind gajul acestui comerÈ› de identitate: Picasso este "Guernica", "Guernica" este Picasso. Se face o singură concesie de la acest negoÈ› de nume È™i într-un singur sens: opera poate sa nu aibă un nume prin care să îÈ™i justifice identitatea, pentru că ea poate fi È™i adeseori este fără titlu. Picturi, sculpturi, poeme contemporane au titlul: "Fără titlu". Aceste opere lipsite de identitate nominală sunt produse unui autor care, contrar operei, are un nume protejat prin drepturi de copy-right. Jertfa de sine trebuie protejată È™i justificată juridic pentru că astfel se poate proteja orgoliul autorului care se doreÈ™te inovator È™i singular; È™i pentru că astfel jertfa de sine se poate rentabiliza, ea pătrunde pe piată, într-un circuit de valorizare academica È™i comercială. Toată această dinamică făuritoare de valori este construită pe una din marile invenÈ›ii ale modernității: identitatea autorului. Căci dacă "Guernica" este (a lui) Picasso, vitraliile de la catedrala din Chartres ale cui sunt? Dar catedrala insasi? Ale anonimilor, desigur. Nici vitraliile catedralelor, nici „Cântecul lui Roland”, nici cântecele (laice sau religioase), nici miniaturile manuscriselor È™i nici gândurile din textele teoretice produse înainte de RenaÈ™tere nu poartă, cu câteva excepÈ›ii, semnăturile autorilor. Mai multe secole la rând, înainte de invenÈ›ia conceptelui modern de autor, cultura occidentala era pur È™i simplu lipsita de cuvintele "plagiat" si "plagiator". Cuvintele descriu o realitate, iar lipsa acestor cuvinte este revelatoare pentru un alt tip de realitate care s-a păstrat vie doar în folclor È™i în tradiÈ›ia populară: tradiÈ›ia autorului smerit.

Printr-o etimologie fantezistă, asociată verbului "a spori" (augere), autorii medievali explicau sensul pe care-l dădeau cuvântului "autor" (auctor sau actor),  È™i anume: este autor acela care cel care înmulÈ›eÈ™te ceea ce există deja adaugând de la sine. Autorul pune laolaltă atât ceea ce este de la altul cât È™i ceea ce este de la sine, adică se plasează pe sine într-o continuitate È™i îÈ™i asumă rolul său individual de sporitor. El nu caută să fie original, adică diferit de cei dinaintea lui, el caută să sporească o forma de cunoaÈ™tere È™i de expresie a Frumosului, Binelui, Adevărului. În felul acesta, autorul medieval nu se distanÈ›ează critic de ceea ce este făcut înaintea lui, ci continuă o tradiÈ›ie din care se inspiră, È™i pe care o înmulteÈ™te prin propria sa contribuÈ›ie. De aceea timp de patru-cinci secole, în Europa genul literar cel mai răspândit a fost comentariul la textele clasicilor, atât în literatură (la operele lui Virgiliu, È™i Ovidiu), dar È™i în filosofie (la Aristotel È™i la Boethius), în gramatică (Donatus È™i Priscian), în drept (Iustinian È™i Decretul lui GraÈ›ian), în teologie (SentinÈ›ele lui Petru Lombardul), în muzică (Augustin È™i Boethius). Altfel spus, toată cultura occidentală modernă este moÈ™tenitoarea amnezică a unei  tradiÈ›ii bazată pe comentarii È™i împreună participare la o cunoaÈ™tere comună. Ceea ce nu înseamnă repetiÈ›ia sterilă a aceloraÈ™i fraze (cu aceleaÈ™i adevăruri È™i erori), ci o acumulare de întrebări È™i răspunsuri, aÈ™a cum artistul schiÈ›ează zeci de siluete în căutarea uneia singure.  

Autorul nu inovează È™i nu se revoltă pentru că el trebuie să sporească ceea ce s-a constituit deja ca tezaur al înÈ›elegerii È™i al expresiei lumii È™i a Creatorului ei. Individualitatea autorului nu se pierde sub greutatea tradiÈ›iei, ci se manifestă prin participarea comuna la descifrarea vestigiilor frumosului lăsate de Creator în creaÈ›ia lui. Identitatea autorului capătă sens în măsura în care îÈ™i asumă rolul modest al celui care-È™i întelege poziÈ›ia pe verticală (față de unicul Creator) È™i pe orizontală (față de miriardele de creatori care-l preced). Aceste două axe situează cu o precizie matematică pe orice autor într-o poziÈ›ie solidă È™i stabilă. În acest cadru, creaÈ›ia înseamnă înÈ›elegerea, asumarea È™i transmiterea unor adevăruri, a unor sensuri È™i frumuseÈ›i. Autorul este aÈ™adar vehicolul prin care se arată celorlalÈ›i lucrurile care îl È™i îi transced, lucrurile despre depun mărturie toate creaÈ›iile, aÈ™a cum umbrele, din alegoria peÈ™terii la Platon, depun mărturie despre adevărurile care sunt în lumină. Dar pentru creÈ™tin umbrele acestea, adică lucrurile pe care le vedem în această lume, nu înseamnă iluzie, ca la filosofii greci. Umbra este urma luminii arătată ochilor ca să poată fi înÈ›eleasă. "Eu sunt lumina lumii" (Ioan 8:12), a spus Creatorul care s-a revelat înÈ›elegerii noastre întrupându-se. Creatorul ia chipul creaÈ›iei fără să-È™i piardă dumnezeirea, iar aceasta taină are loc într-o singură direcÈ›ie, înspre creaÈ›ie, È™i întru jertfă. Autentica jertfa pentru creaÈ›ie est jertfa crucii, jertfa euharistică. Creatorul ia trup în creaÈ›ia sa: adevăr revelat care se opune iluzoriei È™i lucifericei căutări a creaÈ›iei de a deveni creator, a personajului de a deveni autor. Secole de-a rândul, în cultura occidentală s-a păstra cu o uimitoare rigoare sensurile profunde ale cuvintelor "creator" È™i "creaÈ›ie" care erau utilizate numai pentru a descrie naÈ™terea întru ființă din nimic (ex nihilo), adică actul prin care Dumnezeu a făcut lumea. Pentru orice activitate specifică omului se foloseau verbele "a produce", "a face", "a cauza". Printr-un abuz de limbaj, marturie a orgoliului omului modern, astăzi folosim aceeaÈ™i termeni È™i atunci când vorbim despre facerea din nimic (creaÈ›ia lumii) È™i atunci când vorbim despre artefacte sau opere (creaÈ›ia artistului). Un transfer de sens plin de înÈ›elesuri despre felul în care a evoluat concepÈ›ia despre artă, autor È™i operă. Însă, în mod ironic, autorul care astăzi prin sacrificiile sale îÈ™i caută originalitatea, este cel mai lipsit de originalitate pentru că atunci când se jertfeÈ™te pentru creaÈ›ia sa el imită într-o oarecare măsură, chiar dacă esenÈ›ial distinct, jertfa lui Hristos. 

Occidentul pre-modern avea o perspectivă mai plină duhovniceÈ™te asupra operei ca jertfă a umilinÈ›ei. Câtă smerenie în inima celui care îÈ™i petrece zile sau luni lucrând o miniatură sau un vitraliu fără să-È™i lase numele alături de opera sa. Aceasta dăinuie 600-700 de ani È™i are admiratori fără număr, dar autorul ei rămâne într-o uitare colectivă È™i atemporală! Autorul pre-modern se dădea pe sine înlături pentru a face loc operei sale. Textele, tapiseriile, sculpturile, picturi produse într-o  Europă profund creÈ™tină timp de mai multe secole sunt jertfele miilor È™i miilor de anonimi aduse lui Dumnezeu. Acestea sunt manifestări ale smereniei inimii pe care "Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50). 

Autentica jertfă de sine este cea care se face în tăcere È™i prin care autorul nu caută să lucreze pentru sine, pentru beneficiul său, ci lucreaza "ca pentru Domnul, È™i nu ca pentru oameni" (Col. 3,23). Autentica jertfă de sine este cea care se face nu spre slava de sine, ci spre slava lui Dumnezeu. Niciunul dintre sfinÈ›i nu a vrut să se jertfeasca pe sine pentru a-È™i câÈ™tiga nemurirea în memoria È™i slava oamenilor. De aceea autorul care se jertfeste pe sine nu pentru opera sa, ci prin munca sa lui Dumnezeu, participă la o tradiÈ›ie a jertfei, începută prin "Hristos care-ÅŸi întemeiază Biserica Sa pe jertfa de pe Golgota ÅŸi pe prelungirea ei euharistică, la care se adaugă, ca o iradiere, jertfa mucenicilor ÅŸi a tuturor credincioÅŸilor care contribuie la întreÅ£inerea ei ca locaÅŸ ÅŸi ca comuniune, prin depăşirea egoismului lor” (Pr. Dumitru Stăniloae, NaÈ›iune È™i creÈ™tinism, p. 276).

Programul slujirii ierarhilor MOREOM în Duminică 21 iunie 2026

Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 07 iunie 2026

Duminica întâia după Rusalii (a Tuturor Sfinților)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 31 mai 2026

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). Duminica a 8-a după Paști (a Cincizecimii)

» citeste in continuare

Scrisoare pastorală a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale la luminosul Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt

Preacuviosului și Preacucernicului Cler, Cinului monahal și poporului binecredincios din cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Har, milă și pace de la Milostivul Dumnezeu, iar de la noi, părintești binecuvântări.

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 17 mai 2026

Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere)

» citeste in continuare

Programul slujirii ierarhilor MOREOM – Duminică 10 mai 2026

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencii)

» citeste in continuare