Sfințirea bisericii parohiei „Sfânta Treime și Sfântul Nectarie de Eghina” din Neuchâtel Elveția


Parohia ortodoxă din Neuchâtel a sărbătorit sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 15 ani de la înființare. După 11 ani în care slujbele au fost săvârșite în 7 locații diferite reprezentând tot atâtea temple protestante și biserici catolice care i-au găzduit, în noiembrie 2015 avea să se săvârșească prima liturghie arhierească, într-un templu protestant din Corcelles, ce nu mai era folosit de către Biserica Reformată. Acest templu avea să devină casă a credincioșilor ortodocși din Neuchâtel pentru că elvețieni, români de amândouă părțile Prutului, greci, bulgari, ruși, ortodocși din canton și împrejurimi, dar și credincioși din alte parohii din Elvetia și Franța, prieteni ai parohiei, toți și-au unit eforturile pentru a renova biserica pentru a cărei cumpărare s-a semnat actul în luna decembrie 2015. De asemenea s-a început amenajarea acesteia în duhul tradiției ortodoxe. Tot în acest timp s-a reușit construirea unui Jertfelnic sculptat în piatră și de asemenea a unui iconostas de lemn, meșterii fiind din România.

Astfel, bucuria celui de al 15-lea hram a fost întregită anul acesta când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba de târnosire a bisericii, aflată sub ocrotirea „Preasfintei Treimi și a Sfântului Nectarie din Eghina”. La eveniment au participat Excelența Sa Domnul Vlad Vasiliu, Ambasadorul României în Elveția, oficialități locale, reprezentanți ai bisericilor catolice și protestante din cantonul din Neuchâtel și numeroși credincioși. În omilia rostită, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, explicând slujba târnosirii, a vorbit despre realitatea bisericii ca „cer pe pământ”, subliniind importanța existenței iconostasului în biserică, acesta fiind cel ce unește cerul adică Sfântul Altar și Jertfelnicul (Sfânta Masă), cu pământul adică naosul bisericii.

La final preotul paroh, părintele Marius Manea a primit din partea Înaltpreasfinției Sale Gramata și Crucea Mitropolitană. Părintele diacon André Fellrath, slujitor elvețian al parohiei, a primit, de asemenea, Gramata Mitropolitană dimpreună cu ctitorii și binefăcătorii parohiei din cei 15 ani de existență ai acesteia, ca „semn de recunoaștere și prețuire pentru dragostea față de Biserică și de parohia Sfânta Treime și Sfântul Nectarie de Eghina, Neuchâtel, Elveția”.

Sărbătoarea nu s-a încheiat înainte de anunțarea dorinței de a avea în biserică, în viitorul apropiat și o pictură murală, însa nu înainte ca parohia să reușească să plătească ultima tranșă din prețul de cumpărare a bisericii, care are ca dată limită luna decembrie 2020. Agapa ce a urmat a fost imaginea dragostei frățesti între credincioșii din diferite parohii dar și de diferite confesiuni.

 

 Preot Marius Manea

 

19 Noiembrie 2019